Scenariul APOCALIPSA – în cât timp se termină mâncarea, combustibilul şi muniţia?

Calendarul mayaş spune că sfârşitul lumii se apropie. O analiză ipotetică publicată pe siteul centives.net spune cât vom rezista după momentul 0 al apocalipsei, în funcţie de cantităţile de petrol, alimente şi muniţie existente pe Glob până în acel moment.

După catastrofă care s-ar putea întâmpla la sfârşitul lui 2012, există o probabilitate foarte mare ca petrolul să nu mai fie livrat la staţiile de benzină. Cât vor ţine rezervele din staţii după ce livrarea va fi oprită?

Putem să ne facem o idee uitându-ne la situaţia cu care s-a confruntat Anglia în luna martie a acestui an, când după o grevă a şoferilor care livrează petrol, consumatorii au intrat în panică şi au cumpărat atât de mult combustibil încât rezervele s-au terminat în doar două zile. În condiţii normale, acestea ar fi durat de două ori mai mult.

Statisticile sunt valabile dacă nu luăm în considerare scăderea cererii pe care o situaţie apocaliptică ar genera-o: cu cât supravieţuiesc mai puţini oameni, cu atât va creşte rezerva de combustibil pentru o persoană. Dacă doar 10% din populaţia globului supravieţuieşte, combustibilul va fi suficient pentru 40 de zile de uz normal.

Dacă rata de supravieţuire este de 1%, combustibilul va ajunge chiar 400 de zile şi aşa mai departe. Dacă credeţi că o rată de supravieţuire de 1% este mică, gândiţi-vă că acest procent exprimă 70 de milioane de oameni, un număr mult mai mare decât cel al populaţiei din Imperiul Roman. Iar când folosim termenul “Apocalipsă”, majoritatea dintre noi are în minte mult mai puţin supravieţuitori.

Toate aceste ipoteze se aplică în cazul în care presupunem că oamenii folosesc maşinile cam în acelaşi mod în care au facut-o înaintea dezastrului. Dar oamenii ar putea folosi vehiculele mai puţin şi ar putea să se orienteze spre generatoare, prin urmare rata de consum ar rămâne constantă.

Întrebarea următoare este dacă mâncarea nu se va termina înaintea rezervelor de combustibil? Aceeaşi publicaţie a ajuns la concluzia că alimentele ne-ar ajunge pentru o perioadă de timp chiar mai mare decât combustibilul. În depozitele din lume există alimente neperisabile care ar ajunge timp de 8, 25 zile la populaţia actuală a lumii, iar cu o rată de supravieţuire de 1% , asta se traduce în 825 de zile sau puţin peste doi ani de mâncare valabilă.

Aproximativ două treimi din alimentele din depozite sun neperisabile. Iar asta duce la o perioadă mult mai mare de rezistenţă faţă de durata de viaţă a combustibilului
Prin urmare, dacă s-ar ajunge la explorarea mijloacelor alternative de explorare, rasa umană ar avea şanse de supravieţuire cel puţin doi ani.

Trebuie să luăm în considerare şi faptul că accesul la arme se va schimba în mod semnificativ. Banca Mondială spune că în prezent în lume există 500 de milioane de arme mici. Dacă ne gândim la cei şapte miliarde de locuitori ai planetei, probabilitatea de avea o armă este de 1 la 14, rată care creşte considerabil la o rată de supravieţuire de 1%, când am putea ajunge la o rată de şapte arme pe supravieţuitor.

Spre deosebire de mâncare şi combustibil, nivelurile muniţiei nu se îmbunătăţesc invers proporţional cu rata de supravieţuire. Astfel, la o rată de supravieţuire de 0, 1 procente, s-ar putea ajunge la 3.410 gloanţe pentru supravieţuitor. Dar rămân tot 3, 41 de gloanţe/duşman. Iar acest lucru înseamnă că supravieţuitorii ar trebui să nimerească răufăcătorii în 29, 3% din cazuri.

Prin urmare, la nivelurile de consum actuale, într-o situaţie extremă, combustibilul se va termina de două ori mai repede decât mâncarea şi chiar dacă armele vor exista la un nivel rezonabil, acesta variază în funcţie de locaţie. Cea mai mare problemă a unui supravieţuitor este, în cazul în care nu este trăgător excelent, muniţia.

Sursa

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *